Serban Beligradeanu s‑a nascut la 30 aprilie 1928. A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti si Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti; doctor in drept, Universitatea din Bucuresti. S‑a specializat la Facultatea Internationala pentru Invatamantul Dreptului comparat cu sediul la Strasbourg obtinand diploma Scolii Internationale de Dreptul comparat al muncii, cu mentiunea „félicitations du jury”; a frecventat si cursul „Protectia internationala a drepturilor omului si sistemele legislatiilor nationale”, organizat la Palatul Pacii (Haga) si la Consiliul Europei (Strasbourg) de catre Comitetul Helsinki Olanda (1993). Intre anii 1977 1989 a fost secretar general de redactie la „Revista romana de drept” si din 1990 pana in prezent redactor sef al revistei „Dreptul”. In perioada 1961 – 2003 este autorul a 70 de volume, in domeniul dreptului muncii dintre care: „Raspunderea materiala a angajatilor”; „Comisiile de judecata”; „Incheierea, modificarea si incetarea contractului individual de munca”, tradusa si in limba maghiara; „Dreptul muncii”‑ Tratat, in colaborare cu Sanda Ghimpu, Ion Traian Stefanescu si Gheorghe Mohanu; „Dictionar de dreptul muncii”, in colaborare cu Ion Traian Stefanescu; „Legislatia muncii comentata (1991 2003)”. De asemenea, in perioada 1955 2009, este autor a 236 de studii si 47 de adnotari jurisprudentiale publicate in reviste de profil juridic, axate pe problematica dreptului muncii, dar si pe cea de drept civil, procesual civil etc, aparute in „Legalitatea Populara”, „Justitia Noua”, „Revista Romana de Drept”, „Dreptul”, „Revista Romana de Drept Privat”, reviste care pot fi studiate la Compartimentul Legis.
1. Vi se pare oportuna schimbarea sistemului judiciar roman, prin renuntarea la un grad de jurisdictie? Considerati ca ar fi necesara o reasezare a sistemului judiciar in teritoriu, cu desfiintarea judecatoriilor (o asemenea reforma au adoptat de curand Olanda si Franta, vizand desfiintarea unor instante mici), incat sa existe trei grade ale instantelor, astfel cum exista in majoritatea covarsitoare a statelor europene: tribunal, curti de apel (sau de justitie) si Inalta Curte? Aceasta ar presupune consecinte benefice pentru resursele umane si materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecati mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecati pe fond in apel, instituirea recursului drept cale de atac limitata strict la problemele de drept. Inalta Curte de Casatie si Justitie ar trebui sa apara ca institutia judiciara ce s‑ar pronunta pe intrebari preliminare vizand aplicarea unor texte de lege si recursurile impotriva sentintelor curtilor de apel. Apreciati ca este necesara eliminarea caii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispozitiile din noile coduri de procedura sunt de ajuns?
Dupa parerea mea, in absolut toate cauzele extrapenale (civile, comerciale, de contencios administrativ, de munca) se impune suprimarea apelului fara nicio rezerva, urmand, asadar, sa existe doar instanta de fond (dupa caz, judecatoria, tribunalul, curtea de apel ori exceptional Inalta Curte de Casatie si Justitie) si, respectiv, de recurs (dupa caz, tribunalul, curtea de apel ori Inalta Curte de Casatie si Justitie).
Evident, fara nicio rezerva, in atare conceptie, recursul nu trebuie motivat doar pe nelegalitate, ci pe orice temei de nelegalitate ori de netemeinicie, fara ca, prin aceasta, recursul sa se transforme in actualul apel, ci sa fie ceea ce azi este recursul conform art. 3041 C. pr. civ. (sau ceea ce a fost recursul in perioada 19521989). De asemenea, chiar si in caz de casare, regula sa fie casarea fara trimitere (vezi, de pilda, art. 81 din Legea nr. 168/1999).
Se poate concepe atat apel, cat si recurs doar in cauzele penale de o gravitate deosebita (de pilda, daca pedeapsa penala aplicabila este inchisoarea peste 5 ani ori peste 7 ani).
In orice caz, ar trebui schimbata si denumirea unor instante.
Astfel, in opinia mea:
a) Denumirea de judecatorie este ridicola (seamana cu croitorie, macelarie, brutarie, cizmarie). Normal ar fi tribunal (local, zonal, districtual);
b) Actuala denumire de tribunal ar urma a se inlocui cu tribunal judetean/al Municipiului Bucuresti;
c) Denumirea de curte de apel ar urma a se inlocui cu acela de curte de justitie (Bucuresti, Iasi, Craiova etc.), chiar daca, cu titlu de exceptie, curtile de apel ar mai judeca apelul (in final);
d) Personal consider ca si denumirea de Inalta Curte de Casatie si Justitie este aberanta. In fond, cu ori fara apel, de casat poate casa si tribunalul si curtea de apel.
Apoi, scopul este judecarea unei cai de atac (apel ori recurs), iar nu casarea (fie cu ori fara trimitere).
De aceea cred ca instanta suprema ar trebui denumita fie Inalta Curte de Justitie, fie Curtea Suprema de Justitie (sintagme sinonime);
e) In plus sintagma sectii de contencios administrativ si fiscal este, de asemenea, aberanta.
Daca exista contencios administrativ, de ce nu exista si contencios civil/comercial/penal/de munca etc.?
Ca atare, in opinia mea, ar trebui sa se treaca la denumirea de sectie/tribunal specializat de legislatie administrativ‑fiscala;
f) Se poate discuta daca unele prime instante (de fond) sa fie „tribunale specializate”. Personal nu inteleg care este, in esenta, deosebirea dintre sectiile specializate si tribunalele specializate (mi se pare mai mult o chestiune de vanitate si orgoliu, decat o stricta necesitate).
2. In Germania, spre exemplu, in cauzele simple (plangerile contraventionale, pretentiile comerciale, litigiile de munca) se parcurge o procedura prealabila administrativa pentru ca in fata instantei sa fie adus doar recursul, acesta fiind judecat de un singur judecator. Considerati necesara crearea unui astfel de filtru?
Foarte utila masura in tari precum Germania, dar nu in tari precum Romania, unde lipseste total constiinta civila.
Am avut aproape 3 decenii (1960–1989) experienta catastrofala a fostelor „consilii de judecata tovaraseasca” ori, apoi, a „comisiilor de judecata”.
In plus, buna ori rea, avem o lege a medierii. Dar cate cauze se rezolva in Romania prin mediere? Avem lege pentru administrarea probelor prin cabinetele de avocati, consilieri juridic. Oare practic dispozitiile C. pr. civ. in materie se aplica?
3. Vedeti ca fiind o masura favorabila sistemului judiciar desfiintarea instantelor militare, instante mentinute cu un statut special si integrarea acestora in cadrul tribunalelor obisnuite si Curtii de Apel Bucuresti, ca sectii militare sau completuri specializate, judecatorii urmand a avea drepturi similare judecatorilor din intreg sistemul judiciar?
Tribunalele militare ar trebui mentinute ca tribunale (specializate) de prima instanta (circa 20 judecatori militari pe toata Romania).
S‑ar putea renunta la Curtea Militara de Apel, competenta ei urmand a fi preluata de sectiile penale ale Curtii de Apel Bucuresti (de judecatori penalisti „civili”).
4. Care considerati ca ar fi rolul Consiliului Superior al Magistraturii in sistemul judiciar roman? E necesar ca acesta sa aiba in componenta mai multi reprezentanti ai societatii civile? De cine sa fie numiti ori cine sa‑i aleaga? Care ar fi criteriile pe care trebuie acestia sa le indeplineasca? E necesar sa aiba o inalta pregatire profesionala si un statut profesional superior: profesori universitari, avocati renumiti, fosti judecatori la Curtile europene? E necesara reprezentarea celorlalte profesii judiciare (avocati, notari, consilieri judiciari) in Consiliul Superior al Magistraturii?
Mai bine cum este azi (ce fel de C.S.M. e acela cu fel de fel de oameni din afara justitiei, oricat de valorosi ar fi ei; vrem sa transformam C.S.M. intr‑un parlament judiciar? Cred ca e absurd).
Azi nu legea (plus Constitutia) sunt rele, ci faptul ca C.S.M. nu face ce ar trebi sa faca, ca C.S.M. a devenit un fel de sindicat al magistratilor etc., plus vrea sa preia si intregul buget al Justitiei si Ministerului Public; atunci la ce mai foloseste Ministerul Justitiei; doar sa acorde cetatenie celor din Republica Moldova, chinezilor, arabilor, israelienilor etc.?
In fond, exista si cateva state foarte civilizate, occidentale etc., care nici nu au C.S.M., dar justitia merge perfect.
5. Ce cale de recrutare in magistratura considerati ca ar fi corespunzatoare situatiei actuale a societatii romanesti: recrutarea printr‑o scoala superioara de pregatire deschisa oricarui absolvent al facultatii de drept ori recrutarea prin examene dupa un numar de ani vechime in diverse profesii juridice? Considerati ca se asigura o calitate net superioara a pregatirii magistratilor prin o scoala superioara de magistratura? Considerati ca situatia sociala si economica a Romaniei influenteaza defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciati ca interesele materiale au condus multi absolventi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Daca raspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinta?
Regula trebuie sa fie cea actuala (Institutul National al Magistraturii I.N.M.). Evident, pot fi reglementate exceptii (strict limitate), in care recrutarea in magistratura sa fie posibila si prin examen, pentru cei ce vin din alte profesii (avocati, notari, consilieri juridici, cadre didactice universitare etc.), daca au, de pilda, 10 ani vechime in atare profesii.
Oricum, vechimea in alte profesii (fie ele juridice) nu poate constitui vechime in magistratura.
O pregatire prin I.N.M., de regula, este mai buna decat angajare direct prin examen/concurs.
6. Apreciati ca sistemul actual de invatamant din facultatile de drept din Romania sufera de lacune in ce priveste pregatirea studentilor in diversele ramuri de drept? Daca raspunsul in viziunea dumneavoastra e afirmativ, puteti indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor si cum apreciati ca este necesar a se schimba sistemul de invatamant din facultatile de drept? E necesara o colaborare stransa intre instante, birourile de avocati si facultatile de drept in ce priveste practica studentilor? Cum sa se materializeze o astfel de colaborare care sa fie efectiva, iar nu numai formala? Scoala romaneasca de drept poate deveni competitiva, in spatiul concurential al Uniunii Europene?
Sisteme de invatamant juridic actual (ca sistem) este bun. Din 1945 tot se fac „reforme”, iar rezultatul se vede.
De fapt ar trebui „reformat” numarul de facultati de drept (de stat si private).
Este aberant ca o tara precum Romania sa aiba 60‑70 de facultati de drept.
Ar ajunge 7‑8 de stat si 3‑4 private. In felul acesta calitatea invatamantului ar creste; cumulul de functii didactice ar scadea drastic, ca si numarul de absolventi.
Va recomandam a citi studiul prof. I. Les privind invatamantul juridic romanesc (va aparea in „Dreptul” nr. 3/2010, la sfarsitul lunii martie a.c.).
7. In urma numeroaselor condamnari ale Romaniei la CEDO, care sunt masurile pe care le vedeti a fi adoptate pentru a preintampina, pe de o parte, plangeri la CEDO, iar pe de alta parte condamnari in temeiul Conventiei Europene a Drepturilor Omului? Considerati ca judecatorii poarta vina exclusiva a acestor condamnari? Sau justitiabilul roman nu cunoaste conditiile in care poate sesiza instanta de la Strasbourg, multe plangeri fiind informe?
Categoric nu. In cazul litigiilor privind Legea nr. 10/2001 (numeroase la CEDO), principalul vinovat este babilonia legislativa. In restul cauzelor trebuie analizat de la caz la caz. Evident, nici judecatorii nu sunt, intotdeauna, niste sfinti (vezi, de pilda, cauza Rosengren contra Romaniei M. Of. 83/8.02.2010, o adevarata rusine pentru justitia romana).
8. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? Daca raspunsul este afirmativ, in ce modalitate?
Nu; „pilele” insa cred ca uneori functioneaza (vezi, in prezent, problema cu senatorul Costica Voicu si presedintele de sectie la I.C.C.J. Florin Costiniu).
9. Ce ar trebui sa faca membrii corpului profesional al magistratilor pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Este necesara o educare a elevilor si a adultilor in acest sens?
Pana sa educam toata Romania, judecatorii sa evite sa apara in situatii ridicole (vezi cazul judecatoarei Dumitru de la Trib. Targoviste, sectia penala; vezi pledoariile la TV pentru zeci de sporuri, cu argumentarea ca judecatorii trebuie sa aiba un standard de viata corespunzator, la care un mediator TV inteligent (Adrian Ursu) a raspuns presedintei C.S.M. ca legislatia europeana (Carta sociala europeana) prevede asta pentru toti cetatenii, iar nu doar pentru magistrati.
10. Care apreciati ca este rolul avocatilor in intarirea medierii, privit din perspectiva faptului ca avocatii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate in diverse conflicte? Considerati ca este suficient a se prevedea obligatia judecatorului de a indruma partile la mediere, cata vreme medierea trebuie adusa de cele mai multe ori la cunostinta publicului anterior luarii in calcul a posibilitatii de a introducere a actiunii in instanta?
Indiferent care este rolul avocatilor in mediere, primii care nu au interes in mediere sunt tocmai avocatii (se castiga mult mai mult dintr‑un proces, cu cai de atac cu tot, care dureaza ani de zile, decat dintr‑o mediere ce dureaza cateva zile, cel mult). Asa ca, cu mentalitatea damboviteana mare lucru nu se poate face.
11. In ce priveste problema investitiilor, considerati ca sistemul judiciar roman este capabil a se autofinanta, partial si cat? Care ar fi masurile ce trebuie luate in acest scop?
Nu vad cum instantele judecatoresti si parchetele se pot autofinanta (chiar daca taxa de timbru ar ramane integral la dispozitia justitiei). Cu alte cuvinte ce sa faca instantele judecatoresti si parchetele spre a fi „rentabile”? Sa desfasoare, in plus, activitati economice rentabile? E absurd; nu putem transforma instantele si parchetele in operatori economici cu capital de stat.
In toate tarile civilizate justitia si parchetele sunt structuri bugetare fara alte venituri (in afara taxelor de timbru si, eventual, inchirierea a 1‑2 camere ca bufet).